Poveste despre un conac si un calator...
Sfarsit de secol XIX in Valahia. Calatorul impovarat de oboseala si grijile zilnice isi cauta odihna si alinare la capatul drumeagului cu ciresi, la adapostul viilor nesfarsite. Poposeste la Conacul dintre Vii. E prima data. Si-i e teama parca. S-a saturat de hanuri proaste, cu ifose, cu podoabe stupide, cu mancaruri de cine stie unde si cu nimic de facut. Conacul dintre Vii deja ii pare altfel. Casa boiereasca dupa oranduiala romaneasca, instarita, dar cu cumpatare, cu toate acareturile trebuintei pentru gospodarie si pentru placerea oaspetilor. Mobilata dupa moda vremii in lemn si fier brut, cu parfum de istorii vechi, dar cu rafinament cosmopolit. Peretii bulgariti in alb, covoare tesute pe dusumea, dormitor cu divan si baldachin si toate cele trebuincioase sederii.
Conacul dintre Vii va asteapta in zilele noastre!
Conacul dintre Vii exista azi. Este asa cum spune povestea. In targul prahovean al Urlatilor, la numai o ora distanta de Bucuresti. La locul lor sunt drumul cu ciresi, podgoriile, casa boiereasca din alta epoca, mobilele, carafele, butoaiele, vinul, scaldatoare, oamenii, viata. La locul lor sunt gazdele, pregatindu-va mancaruri sanatoase, dulceturi si muraturi ce se cer luate acasa. Doar ca apa curge la robinet, sala de ,,sfat” are dotari de ultima ora….si esti inconjurat numai de lucruri autentice!
